A.F.

Viaţa îţi oferă de cele mai multe ori atât lucruri bune, lucruri satisfăcătoare cât şi lucruri în urma cărora ai de suferit. Din păcate, de cele mai multe ori aceastea nu se află într-o balanţa echilibrată.

Nu cred că există fericire nici după implinirea visului suprem pe care ţi l-ai fixat din copilărie.

Viaţa de cele mai multe ori se referă la reflectarea persoanei tale, a universului tău parelel cu persoanele din jur, cu societatea, cu universul ei paralel.

Şi vezi tu, de cele mai multe ori cei din jurul tău te pot influenţa într-un mod extrem de negativ în luarea deciziilor ce îţi pot curma viaţa radical. Lumea e un loc neplăcut şi meschin care e în stare să te lovească până când îţi dai şi ultima răsuflare.

Dar, precum Rocky îi spunea fiului său, aici nu este vorba de cât de tare poţi să loveşti înapoi, ci despre cât de mult poţi să înduri şi totuşi să mergi mai departe în continuare. Cât de mult poţi să fii lovit şi să continui înainte, nu să te plângi şi să condamni pe altcineva pentru situaţia ta de damnat.

Dar aceeaşi societate meschină şi incapabilă să-şi aprecieze valorile atinge o obsesie frenetică odată cu trecerea în nefiinţa a oricărui individ pe care, în timpul vieţii a reuşit să-l ridiculizeze şi să-l aducă într-o stare jalnică.

Moartea impune respect, e adevărat, dar nu şi hirotonirea persoanei sau iertarea păcatelor. De asemenea, este imoral să plângi pe cineva pe care l-ai batjocorit, sau de care ai râs pe tot parcusul vieţii sale. Dar cine sunt eu să dictez ce este moral sau imoral? Fiecare percepe lucrurile în felul lui. Fiecare le înţelege în diferite moduri, moduri care uneori pot depăşi numărul lui Avogadro.

O persoană nu este apreciată la adevarata ei valoare decât după ce trece în nefiinţă. S-a dovedit, se dovedeste şi se va dovedi în continuare, cu fiecare zi care se scurge în această lume.

A.F.
afir@live.com