jump to navigation

Eşec iunie 29, 2009

Posted by A.F. in Personal.
trackback

Şi tu şi eu am avut ajunsuri cât şi neajunsuri. Foarte greu îţi aminteşti atunci când ai avut un succes iminent, care ţi-a dat un sentiment de fericire şi care din păcate a fost de scurtă durată, uneori poate prea scurtă.

Şi tot tu îţi aminteşti de acel eşec care ţi-a marcat acea perioadă a vieţii, acel eşec care nu a venit niciodată singur, care parcă nu cunoştea solitudinea şi ţinea cu prisos să-şi aducă şi prietenii cu el.

Îţi aminteşti starea ta de atunci? După acel eşec, după acel refuz… parcă toată fericirea din lume dispăruse. Parcă numai aveai voinţa să iei totul de la capăt şi să refaci tot ce ai pierdut în câteva miimi de secundă, iar viaţa se terminase pentru tine. Ai depus mult efort, prea multă muncă, şi totul s-a irosit.

Dar, nu eşti singurul. Şi nici eu nu am fost singurul. Însă, nu mi-am dat seama atunci, defapt nimeni nu îşi dă seama pe moment, atunci când eşti nervos sau şocat eşti în stare să iei decizii care te pot afecta atât pe tine cât şi pe ceilalţi.

Eşecul este o parte a vieţii noastre. Să trăieşti înseamnă să-ţi asumi nişte riscuri. Riscul de a te trezi, riscul de a face duş, riscul de a folosi un aparat conectat la o tensiune de 220 V, riscul de a ieşi pe stradă, de a călători într-un mijloc de transport în comun, riscul de a avea o părere, riscul de a te întoarce seara acasă, riscul de a dormi.

Dacă nu ai eşuat niciodată, atunci nu ai trăit niciodată. Ce înseamnă un eşec? Înseamnă că cineva, sau câţiva nu sunt în stare să-ţi recunoască adevarata valoare, nu sunt în stare s-o vadă. Pe Walt Disney nu l-a impiedicat eşecul de a fi concediat din redacţia ziarului la care lucra să revoluţioneze industria desenelor animate şi să-şi formeze propiul brand. “We keep moving forward” spunea Disney.

Chiar eşecul morţii logodnicei sale, falimentul afacerilor sale, căderile nervoase repetate şi pierderea a opt scrutine electorale nu l-au oprit pe Abraham Lincoln să fie recunoscut peste ani ca cel mai bun preşedinte pe care Statele Unite l-a avut. Se spune că înaintea lui se spunea “United States are”, iar după “United States is”…

La fel cum ei au reuşit atunci la fel şi eu şi tu putem trece peste, întoarce pagina vieţii şi începe un nou paragraf din capătul de sus al paginii stângi. Eu am reuşit. Tu?

A.F.
afir@live.com

Comentarii»

1. Lori - iunie 30, 2009

frumos scris…=d>*applause*
“Şi tot tu îţi aminteşti de acel eşec care ţi-a marcat acea perioadă a vieţii,…”…si ne amintim si cum am reusit sa trecem peste…prin propriile forte sau cu ajutorul celor de langa noi….keep going on…