A.F.

Până acum am încercat să evit să comentez în scris toate aceste sentimente şi trăiri pe care majoritatea persoanelor ajung să le confrunte, unii într-un mod mai profund, alţii într-un mod mai superficial. Această reţinere a mea a fost alimentată şi de lipsa de experienţă de care dădeam dovadă, şi de eşecurile sentimentale repetate. Însă, dimpotrivă, o persoană în situaţia mea ar putea vedea lucrurile mult mai raţional şi ar înţelege situaţia mult mai pozitiv.

Dragostea este un sentiment măreţ. Oamenii s-au născut ca să iubească. De la părinţi, la familie, la iubiţi, la prieteni, la soţi, la copii, la nepoţi, pentru toate persoanele pe care le îndrăgim şi pe care le avem la suflet, pentru toate simţim sentimentul de iubire.

Însă din păcate, societatea a reuşit să limiteze acest sentiment doar la afecţiune şi la relaţia de cuplu.

Câţi de mulţi înţeleg ce înseamnă ’să fii iubit?’. Câţi se gândesc la sentimentul de linişte şi de fericire, pe care ţi-l aduce iubirea şi câţi la atracţie fizică?

Liniştea şi fericirea mea stă doar în dorinţa de a fi iubit. Să ştiu că sunt persoane care ţin la mine, care mă iubesc, care au încredere în mine, pe care să pot să le iubesc şi de care să-mi amintesc cu drag, pe care să contez oricând. Pentru mine asta înseamnă mai mult decât orice pe lume, mai mult decât orice lucru material, sau orice titlu pe care l-aş putea obţine.

Poate că tu, la fel ca şi ceilalţi confunzi afecţiunea cu iubirea, şi probabil nu-ţi dai seama cum este să iubeşti pe cineva pe care să nu o doreşti ca iubită sau ca parteneră. Este o întrebare foarte normală la care am să încerc să-ţi răspund.

În viaţă există două feluri de persoane, şi anume, persoanele care ştiu să iubească, şi cele care ştiu să fie iubite. Persoanele care ştiu să iubească sunt acelea persoane sociale, care îşi fac multe relaţii, care sunt primele care îşi confesează sentimentele, sunt acelea care încep o relaţie. Ele nu ştiu cum este să fie iubite, şi nu ştiu cum să se comporte în cazul care altcineva îşi mărturiseşte sentimentele de iubire. Nu este un lucru anormal, însă poate fi corijat. Persoanele care ştiu doar să fie iubite, sunt acele persoane care se consideră un magnet, şi cărora li se pare absurd ca ele să pornească o relaţie, şi preferă să aştepte pe altcineva să facă lucrul acesta. (Deşi am folosit numai genul feminin în exprimarea mea, asta nu înseamnă ca m-am limitat doar la mentalitatea unei femei )

Eu mă consider o persoană care ştie să iubească. Tu cum te vezi?

Şi dacă ştiu să iubesc, sunt multe persoane la care ţin, şi pentru care aş dori tot binele şi toată fericirea din lume.

Îmi este mult mai uşor să ţin la fete, atât datorită orietărilor cât şi datorită atracţiei. Nu la atracţie fizică mă refeream, chiar dacă femeile simbolizează frumosul şi perfectul. Mă refeream mai mult la atracţia pe care o simt atuni când îmi dau seama cât de multe lucruri poţi discuta cu o femeie. Am ajuns la concluzia că pot avea o conversaţie mult mai profundă cu o femeie, şi pot avea mult mai multă încredere în ea decât dacă aş discuta cu un bărbat. Multe fete mi-au spus că ele se înţeleg mult mai bine cu băieţii, ceea ce într-un final duce la o apropiere şi mai puternică.

Pot să simpatizez o femeie, şi pot să ţin la ea foarte mult. Pot să ajung să iubesc o femeie şi să fiu în stare să fac orice pentru ea. Pentru că o iubesc. Şi dacă o iubesc, nu aş avea niciodată gânduri negative faţă de ea, aş avea încredere în ea, pentru de aceea am ajuns să o iubesc. Iar ceea ce este important este faptul că eu o iubesc pe ea, ci nu mă iubesc pe mine, eu ţin la ea, şi nu ţin la mine.

Aici probabil că tu vei fi puţin confuz şi, pe bună dreptate m-ai putea întreba: “dacă o iubeşti atât de mult, atunci de ce nu ai vrea să fie a ta?”. Exact lucrul acesta diferenţiază gândirea mea faţă de gândirea de până acum.

Dacă eu o iubesc, înseamnă că pe ea o iubesc, nu pe mine. Dacă eu o iubesc înseamnă că vreau ca ea să fie fericită. Nu vreau să fie a mea, pentru că dorinţa mea este liniştea ei şi realizarea ei.

Cel mai rău lucru în cazul acesta este că ei nu îi pot spune asta niciodată. Pentru că este un sentiment complex, pe care probabil şi eu l-aş considera extrem de dubios dacă nu aş înţelege gândirea.

Este un pic cam greu de explicat şi pentru mine, dar, ceea ce trebuie să fie înţeles, este că, dacă iubeşti pe cineva cu adevărat şi eşti în relaţie cu acea persoană înseamnă că trebuie să-ţi doreşti cel mai bun pentru ea, chiar dacă asta ar însemna ruperea relaţiei sau neînceperea niciunei relaţii. Dacă ai fost înşelat, trebuie să-ţi dai seama că este vina ta, nu a ei, pentru că ea nu a găsit ce dorea cu adevărat la tine. Şi trebuie să o laşi să fie fericită, dacă o iubeşti pe ea, şi nu pe tine.

Este un subiect foarte dificil pe care voi încerca să-l continui altădată. Dacă este ceva ce nu l-ai înţeles în textul meu de mai sus, simte-te liber să comentezi. Mulţumesc că citeşti .

A.F.
afir@live.com