A.F.

Probabil un timp ratat din viaţă, pe care l-am irosit ca un prost ce-am fost. Nu pot să nu spun că întradevăr Popeşti-Leordeni este un cătun de doi bani plin cu cocalari idioţi care nu vor ajunge nimic în viaţă, fie vor lucra la negru, fiind căţeluşii unor mari şmecheri, fie vor face muncă silnică.

Primele opt clase le-am făcut la Şcoala generală nr. 2 din acelaşi Popeşti-Leordeni. Ce pot să spun? Am îndurat foarte mult incultura idioţilor care învăţau acolo. Acum nu vreau să atac pe nimeni, cadrul didactic era chiar foarte bine pregătit dar elevii erau pur şi simplu prost educaţi, poate nu de părinţi, dar exponenţi ai prostiei. Şi mă refer aici la prostie din aia monumentală. Multă lume de pe aici spune că nimic nu se compară cu şcoala generală, că vom plânge după ea. Din păcate asta nu e şi vorba mea.

Bine, poate că şi eu eram total diferit de ei, şi nu voiam să le accept ideilor şi cultura, cum nici ei nu o acceptau pe a mea, condamnând-o chiar. Pot spune doar că ideea mea este aceeaşi cu ideea oamenilor normali din alte ţări civilizate. Aici, în Popeşti-Leordeni se află o nouă masă care cu siguranţă se va duce să muncească în alte ţări subdezvoltate din Uniunea Europeană făcând o proastă reputaţie ţării peste hotare.

Şi totuşi, dacă eu aş fi încercat doar să îi accept nu aş fi avut cum să mă împac cu ideea că am făcut aşa ceva. Am o cultură propie pe care o împart cu mulţi alţi prieteni şi oameni normali din România.

Cu foarte puţină lume m-am înţeles din şcoala aia, şi asta nu din cauză că aş fi eu nesociabil, idiot sau altceva. Doar din cauza că nu poţi accepta prostiile unui cocalar. Cu foarte puţini m-am înţeles din păcate. Doi dintre ei sunt colegi cu mine în Tudor Vianu, iar restul sunt împăştiaţi prin alte licee din Bucureşti.

Dacă locuieşti şi tu aici, ia-ţi casă în Bucureşti, chiar dacă n-ai unde.

A.F.
afir@live.com

Amintiri. Un nou set de articole pe care le voi publica treptat. E despre cât de frumoasă e România… Amintirile care m-au făcut să mă gândesc, dar cu asta încotro? Cât să mai suport? Citiţi în continuare şi o să vă daţi seama ce vreau să spun.

Numai ţin bine minte data. Îmi amintesc doar că la două săptămână după ce aflasem notele pe care le obţinusem la Testarea Naţională trebuia să mă prezint la şcoală, pentru a primi fişa de înscriere la liceu. După o harababură totală, am aflat că eu, studiind gimnaziul în judeţul Ilfov şi dorind să mă înscriu la un liceu din Bucureşti, trebuia să mă prezint la Şcoala nr.1 “Sfinţii Voievozi” de pe la gara de nord unde urma să completez fişa respectivă cu toate opţiunile mele.

Eu ce m-am gândit: să nu mă duc în aceeaşi zi, era deja prea târziu. Să mă duc a doua zi. De la ora 7. Şi aşa era destul de devreme. Şi-mi amintesc cum în dimineaţa următoare, înjuram în gând ora la care m-am trezit, de parcă trebuia să mă duc să-mi ţin rându’ la carne şi la ouă ca înainte de ‘89. În fine, când ajung în incinta şcolii, mă întâlnesc cu mai mulţi colegi, care îmi spun “suntem aici de la 4! suntem printre primii! ce cauţi la ora asta?”. Să înnebunesc! Deci ăştia-s de la 4? Io la 7 eram ca boierii care se trezeau la 12. Dar până la urmă am zis: “mă sunt al 150-lea… poate n-o dura chiar mult. pe la 12 ar trebui să fie gata.”

Mă gândeam că citind un ziar, ascultând ceva muzica, mai vorbind cu lumea, timpul va trece repede şi voi intra în sală, voi preda fişa aia blestemată şi în final voi ajunge acasă. Dar nu! De-abia la ora 5 jumătate seara am putut intra să completez opţiunile! Şi în acea sală, eram singuru care vroia să intre la un liceu cu media de admitere peste 8,50.

Foarte urât! După ce un an de zile am învăţat de-am rupt pentru examenu’ ăsta, sperând mereu să primesc ce e mai greu, în final având rezultate pe care eu le pot concluziona foarte bune, ajunsesem să stau la aceeaşi coadă cu ăia care, au frecat pista tot anu’ şi au copiat prin săli, în final reuşind să scoată un 5.

Deci să vă reamintesc. Am ajung în incinta şcolii cu pricina la 7 dimineaţa şi am ieşit pe la 6 şi un sfert (18:15 mai precis). 11 ore de aşteptat, doar ca să mă inscriu la liceu. Asta pentru că sunt din judeţul Ilfov. Câtă bătaie de joc!

În momentele acelea mă gândeam cât de proastă a fost organizarea, un singur centru de inscriere pentru tot Bucureştiul, având în vedere că mulţi copii tind spre un liceu din capitală. Şi totuşi, acelaşi centru va funcţiona şi anul acesta, când se vor strânge la fel mulţi copii şi când din nou se va aştepta 11-12 ore.

N-ai ce să faci. Nu-ţi convine, ia-ţi casă în Bucureşti! Păi unde casă în Bucureşti? Dacă o garsonieră e o avere, un apartament e un fel de comoara templierilor…

Timpul le rezolvă pe toate…

A.F.

afir at live.com