A.F.

După aproximativ un an de absenţă, m-am hotărât să mai încerc odată, doar pentru a-mi aşterne gândurile şi părerile pe un suport pe care le-aş putea stoca şi reciti după o anumită perioadă de timp.

M-am gândit de multe ori să clachez din nou, pentru că, fie şi dacă aş avea ceva de spus, probabil ar fi foarte greu să îl aşez în fraze academice, respectând un limbaj fluent de scriere.

Puţină lume vizitează un blog pentru a citi un capitol dintr-o carte. Probabil că nimeni nu stă să citească un articol, post sau părere care este aranjată greşit în pagină, chiar dacă acesta conţine idei inovatoare sau nu.

Aşa că, mai mult pentru a prinde curaj, sau nu, m-am hotărât să încerc să respect anumite reguli, pe care am să ţi le descriu în continuare: (mai mult…)

De astăzi mă poţi găsi Twitter. E ceva interesant de care aş vrea să profit. O să fiu mult mai activ acolo decât aici, dar asta nu înseamnă că voi abandona cu totul acest blog, deşi nu l-am mai actualizat de o luna şi ceva.
Click! Ne auzim acolo!

A.F.
afir@live.com
PS: Este în continuare un blog privat .

Nu pot să mai scriu nimic. Iar asta se potriveşte cu starea mea de spirit.
(Mozart Rocks!)

A.F.
afir@live.com

Tot ce ţi s-a spus până acum sunt numai minciuni. Crezi că ai greşit? Chiar crezi asta? Eşti tu atât de sigur? Ce te face să crezi asta? Ţi-ai dat seama de greşeli sau ai comis una de curând?

Nu e vina ta. Asta e doar modul cum decurge viaţa, nu te poţi impotrivi. Trebuie să înveţi să depăşeşti momentele. Timpul le va rezolva pe toate. Gândeşte-te doar, câte lucruri te aşteaptă mai târziu. Nu face ceva greşit.

Credeam că… aşa eşti tu. Totul în jur sunt numai minciuni.

Şi chiar şi aşa, tot nu se rezolvă nimic…

Sau… poate că da.

A.F.
afir@live.com

De ce să tac în loc să vorbesc? De ce să mă confesez în loc să țin pentru mine? De ce să spun adevărul în loc să mint? Cu ce oare am greșit?

Teamă. Teamă să spun ce gândesc. Teamă să spun ce cred. Teamă să spun ce simt. De ce? De ce eu? De ce mie? Cu ce oare am greșit?

Întuneric. Mă învăluie. Totul e negru. Numai simt nimic. Nu știu cum să simt. De ce eu? De ce mie? Cu ce oare am greșit?

Aude șoapte. Sunt salvarea mea. Mă terorizează. Mă urăsc. Vreau să scap. Cu ce oare am greșit?

Mă trezesc. Totul e altfel. Totul e schimbat. Totul e rece. Mă distruge și mai mult. Dacă asta e lumea ta, nu vreau să trăiesc în ea. Cu ce oare am greșit?

Mă trezesc. Îmi fac curaj. Deschid ochii. Mă eliberez. Mă destăinui. Mă regăsesc. Mă înjosesc. Mă întristez. Simfonia tăcerii. Cu ce oare am greșit?

Sunt alungat. Sunt dispărut. Sunt aruncat. Sunt abătut. Cu ce oare am greșit?

Neînțeles și disperat, arunc o ultimă strigare. Cu ce oare ți-am greșit?

imi pare rau…

A.F.
adrian.firculescu@gmail.com

Nimicul nu poate fi nimic, pentru că dacă ar fi nimic, asta ar însemna că nu există. La fel cum și nimeni nu există, și cum nici scăderea sau împărțirea nu există. E ușor de acceptat dacă încerci.

Ură! O urăsc pentru că dezvăluie toate defectele din lume, toate lucrurile care nu ar trebui niciodată descoperite, care ar trebui ascunse, care nu ar trebui să existe niciodată, lucruri care opresc utopia, lucruri evadate din distopie, care nu au ce căuta nicăieri. Dar cum nicăieri nu există, pentru că niciodată ceva nu se află nicăieri, lucrurile nu se pot întâmpla ca în teorie. (…) Urât!

Sunt egoist, sunt materialist, sunt un suveran pontif, îmi este mult mai ușor să arunc responsabilitățile și să fur meritele, iar asta mă face să mă simt superior. Ce dobitoc! Nu e bun de nimic și acum dă vina pe alții…

(…)

A.F.
afir@live.com

Se duce dracu totul. De la cel mai mic până la cel mai mare. Și problema nu este una de actualitate, însă apar diferite situații ce reactualizează trecutul. E totuși un pic normal.

Ceea ce nu este normal este faptul că nimeni nu spune nimic, se uita totul rapid și se trece mai departe ca și când nimic nu ar fi existat și nimic nu ar fi influențat cu nimic, ar fi fost doar așa, făcut să se întâmple.

E mult praf în jurul meu. Am observat asta dimineață. Defapt e mult praf peste tot pe unde mă duc. Încep să simt din ce în ce mai mult. E un pic ciudat, dar parcă m-am speriat când am văzut în detaliu particulele de praf ce ocupau întreaga atmosferă.

Sunt o gramadă de microbi în jur. Nimeni nu-i observă.

Asta e legea naturii. Nu mă afectează cu nimic, pentru că sunt imun, imun la tot ce este în jurul meu, sau tot ce încearcă să intre în contact cu mine. Este ca și când as fi înconjurat de un scut invizibil care nu permite celorlalte să treacă în lumea mea.

Și totuși… e praf.

Ești praf!

A.F.
afir@live.com

M-am mai uitat şi eu puţin pe blogul meu, cam slăbuţ nimic interesant, parcă degeaba l-ai mai vizitat. Nu că aş vrea eu să fie extravagant, sală de cinema sau blog de scandal. Că e aiurea, poate că faci mai mare trafic, da’ nu-ţi ajuta la nimic.

Chiar acum stau la o tastatură cam ciudată, dar mă rog, ernogomică din fire şi mă gândesc ‘bă da’ ce draculul să scriu eu azi’ şi pe cuvântul meu, altă dată mergea, îmi venea o idee imediat pe care o exploatam la maxim în doua sau trei pagini de doişpe cu calibri. Poate că nici nu lucrez ca altă dată, şi apar şi diverşi factori externi care mă perturbează.

Astăzi, am salvat lumea. Am făcut tot ce am putut şi tot ce mi-a stat în putinţă şi am reuşit. Sper să fiu considerat un erou, că de altfel de ce mi-aş mai fi dat silinţa? Dacă nu aş fi fost eu, dracu s-ar fi ales de tot. Dar stau şi mă întreb, oare chiar aşa este? Poate că da, poate că nu. Dar oare am salvat toată lumea sau numai lumea mea?

Nu, mi-am dat seama că nu-i aşa. E ceva diferit. Dacă aş fi salvat lumea, atunci aş fi fost fericit. Toţi eroii sunt fericiţi. Înseamnă că m-am înşelat. Lumea nu este salvată. Dacă ar fi fost aşa, ar fi mers pozitiv, când defapt, totul e la fel de negativ, sau poate mai negativ decât înainte. Mi-am distrus lumea.

Nu, nu poate fi aşa. Încă mai merge ceva, dar nu ca înainte. Aş fi dorit să fi făcut ceva cu adevărat nu doar să mi se fi părut. Timpul le rezolvă pe toate. Dar câteodată timpul le rezolvă definitiv. Rămâne să vedem în ce sens…

Ce dracu vrea să spună asta aici?

A.F.

afir@live.com